Home »

REVISTA PRESEI DIN 23 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 23 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 23 IANUARIE
 

Cine sunt beizadelele trimise de România la Bruxelles. Odrasle de foşti miniştri, şefi SIE şi judecători CCR sunt „experţii“ pentru preşedinţia UE. Reprezentanţa României de la Bruxelles este împânzită cu odraslele politicienilor români. Copii de foşti miniştri, parlamentari, şefi SIE şi magistraţi CCR au ajuns diplomaţi pe baza unui singur criteriu: numele părinţilor. Printre pile s-a strecurat şi fratele Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, precizează Adevărul.

Spionarea și șantajarea judecătorilor. Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat față de practicile procurorului Mircea Negulescu, care a activat la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA, de a urmări, fila și spiona alți judecători de la instanțele din Ploiești cu scopul final de a-i șantaja, relatează Cotidianul.

Marele secret al Vioricăi Dăncilă. Lacrimi în direct pentru premierul României. „Este prima și ultima oară când vorbesc”. Premierul Viorica Dăncilă a povestit, marţi seara, cum l-a adoptat pe fiul lor, Victor, de la o familie nevoiaşă care l-a abandonat pe cel care devenise al optulea copil al familiei, notează Evenimentul Zilei.

Ordonanţa lui Toader îngrijorează Comisia Europeană. Iohannis: Într-un stat de drept, o lege acţionează pentru viitor. Ordonanţa de urgenţă pe care ministrul Justiţiei Tudorel Toader a pregătit-o pentru a a da posibilitatea celor condamnaţi definitiv de complete nelegal constituite să poată cere revizuirea sentinţelor îngrijorează Comisia Europeană. "Incredibilă ştire!" exclamă vicepreşedintele CE, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis îl sfătuieşte pe ministrul Justiţiei să renunţe să mai caute soluţii pentru a scăpa de puşcărie politicienii cu probleme penale, informează Gândul.

Andronescu anunță scurtarea vacanțelor și examenele de evaluare națională și BAC mai devreme. Modificările puse în dezbatere pentru anul școlar 2019-2020. Începând cu anul școlar 2019-2020 elevii ar putea avea ore mai puține, vacanțe mai scurte, iar examenele de evaluare națională și bacalaureat mai devreme. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a precizat, într-un interviu, că vrea să pună în dezbatere publică proiectul privind regândirea structurii anului școlar, transmite Hotnews.ro.

Cum repară Tudose drumurile duşmanului Dragnea. EN Electric Proiect Office SRL, firma aflată în sfera de influenţă a lui Mihai Tudose, continuă să primească lucrări de milioane de euro în Teleorman, fieful lui Liviu Dragnea, chiar dacă fostul premier este perceput ca adversar al liderului PSD. Managerul societăţii este Corina Tudose, soţia politicianului, iar patronul Victor Nicolae Popescu deţine alături de fiica acestora o firmă de distribuţie a energiei electrice. În ultimii ani, „dizidentul” Tudose a primit contracte de aproape 80 de milioane de lei de la stat, majoritatea fără licitaţie şi în ograda „duşmanului” Dragnea, titrează Jurnalul.ro.

Eurodeputat PSD: Preşedintele Iohannis recidivează şi îşi atacă propria ţară la un eveniment extern. Europarlamentarul PSD Claudia Ţapardel a acuzat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis are o atitudine duplicitară şi denigrează propria ţară pe plan extern, precizând că atitudinea şefului statului este inacceptabilă, potrivit România Liberă.

Victor Ponta îl 'împinge pe scări' pe Dragnea: 'Gabriela Firea sau Corina Creţu pot avea profil de prezidenţiabil'. Liderul Pro România Victor Ponta a declarat marţi, la Iaşi, că, pentru alegerile prezidenţiale, comisarul european Corina Creţu ar fi un candidat foarte bun al partidului, oferind şi alte două posibile nume, respectiv Gabriela Firea şi Sorin Cîmpeanu, scrie Stiripesurse.ro.

Dăncilă: Faptul că vrem să dăm această OUG nu împiedică cu nimic lupta împotriva corupției. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți seara, că deși Guvernul vrea să emită OUG pentru repunerea în termen a celor condamnați de completuri nelegal constituite acest lucru nu împiedică deloc lupta împotriva corupției, relatează Ziare.com.

Iohannis: Vă asigur că România a fost, este și va rămâne aproape de Franța și Germania. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la Aachen la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia cancelarului Angela Merkel şi a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, potrivit QMagazine.

Un oraş din România organizează referendum din cauza gunoiului. Disperaţi că trăiesc cu gunoiul la ferestre, locuitorii Devei ies la referendum pentru rezolvarea situaţiei. Au ajuns să nu mai poată respira când ies din case pentru că firma de colectare nu-şi face treaba. Sute de reclamaţii s-au strâns pe biroul primarului, dar acesta spune că nu-şi poate asuma plata depăgubirilor pentru rezilierea contractului. Suma se ridică la 3,2 milioane de euro, publică Economica.net.

BNR, reacţie extrem de dură la adresa senatorului ALDE Daniel Zamfir şi a avocatului Gheorghe Piperea, în scandalul ROBOR: Cei doi întreţin artificial o stare de confuzie. BNR a reacţionat public extrem de dur la adresa senatorului ALDE Daniel Zamfir şi a avocatului Gheorghe Piperea în scandalul ROBOR, susţinând astăzi, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dan Suciu, că cei doi întreţin artificial  o stare de confuzie, relatează Ziarul Financiar.

Exclusiv - Costel Orac iese la atac, într-un interviu-eveniment: „Lucescu mi-a răpit pe nedrept participarea la Euro '84”. Costel Orac a împlininit 60 de ani și rememorează o carieră remarcabilă în tricoul "câinilor”, culminând cu eliminarea lui Hamburg, în toamna lui '83. Pune pe tapet relația tensionată cu Mircea Lucescu atât la Dinamo, cât și la națională, notează Gsp.ro.

Exclusiv - Mircea Rednic a vorbit despre fostul său secund, Mihai Teja: “Asta e singura lui şansă la Steaua!”. Mircea Rednic a acordat un interviu pentru Fanatik.ro în care a vorbit şi despre fostul său secund, Mihai Teja. Rednic a fost omul care l-a adus, practic, în fotbalul mare pe actualul tehnician al FCSB, introducându-l în staff-ul său la Dinamo şi apoi la Standard Liege sau Petrolul.

AGERPRES / (editor online: Daniela Juncu)

2019-01-23 00:15:12
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!